Codul administrativ: martie 2021

lei 28.71

Produs vandut de Librex

Comanda online

SKU: librex-31345 Categorie:

Descriere produs: Codul administrativ: martie 2021

Cu modificările aduse Codului prin O.U.G. nr. 4/2021 și dispozițiilor de aplicare prin H.G. nr. 66/2021 Codul administrativ cuprinde 10 părţi şi 6 anexe. Este, în opinia noastră, o structură acoperitoare pentru toate marile domenii ale dreptului administrativ.   Constatăm că nu este vorba, cum încearcă să inducă ideea unii „cârcotaşi”, de o simplă alăturare de reglementări existente, ci despre un proces care sub aspectul fondului, dar şi al formei, este elaborat şi integrator. Un al doilea argument care susţine semnificaţia Codului şi derivă din primul este acela că, prin reunirea, în acelaşi act normativ, a reglementărilor aplicabile administraţiei publice, se elimină paralelismele, contradicţiile, stufărişul de norme în care nu numai practicianul, dar şi teoreticianul, riscau să se piardă sau se pierdeau efectiv. Un ultim argument, ca succesiune, nu ca semnificaţie, vizează oferirea unui singur instrument juridic la care să se raporteze practicienii, dar şi teoreticienii, în egală măsură, atunci când înfăptuiesc administraţie publică sau, după caz, analizează şi dezvoltă regimul sau statutul juridic al instituţiilor, principiilor, actelor juridice şi al celorlalte modalităţi de concretizare a acesteia, inclusiv din perspectiva raportării permanente la exigenţele impuse de apartenenţa României la marea familie a Uniunii Europene. Calitatea unei activităţi este influenţată, în mod esenţial, de cea a eşafodajului juridic care o organizează, reglementează şi transpune în practică. Iar adoptarea unui Cod administrativ este un pas chiar dacă întârziat, chiar dacă nu foarte sigur pe el sub toate aspectele, extrem de important, pentru că s-a împlinit şi pentru că atrage după sine o reconsiderare a abordării, nevoia unei puneri în acord a activităţii administraţiei, a organizării şi funcţionării acesteia, cu reperele de fond şi formă, trasate de noul act normativ. Codul administrativ este un act normativ care prezintă, în mod neîndoielnic, interes pentru cele mai multe categorii de destinatari. Începem cu juriştii, care, indiferent de profesia pe care o exercită, se „întâlnesc” cu el. Aşa cum nu putem „ocoli” administraţia, de la venirea noastră pe lume şi până la plecare, nu putem ignora nici actul normativ care o reglementează şi care este, în prezent, Codul administrativ al României. Prof. univ. dr. Verginia Vedinaș Președinte al Institutului de Știinte Administrative „Paul Negulescu” Membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România   PRO LEGE – O colecție necesara oricarui jurist:  reuneste intre copertele fiecarei culegeri informatii esentiale si extinse din domeniul abordat, inlesnind astfel utilizatorului activitatea de cercetare, reducand semnificativ si eficient timpul dedicat acesteia prezinta pachete de acte normative consolidate, atent selectate in vederea acoperirii domeniului vizat, imbogatite cu note si referinte utile, structurate si evidentiate profesionist si menite a facilita intelegerea vointei si a intentiilor legiuitorului (prin semnalarea si/sau prin prezentarea unor corelatii ori a unor spete relevante, in unele cazuri prin oferirea unor lamuriri punctuale etc.); este tiparita pe hartie alba de calitate superioara, ideala pentru adnotarile necesare in activitatea didactica si practica beneficiaza de grafica speciala (in vederea unui plus de evidentiere a informatiilor-cheie) seria PREMIUMdin cadrul colectiei PRO LEGE include un vast material informativ suplimentar (dupa caz, jurisprudenta europeana, mai multa jurisprudenta nationala si mai multe legi conexe integrale sau in extras, varii adnotari etc.); fiecare culegere in parte constituie, practic, un instrument juridic complex, indispensabil activitatii de zi cu zi in cadrul domeniului caruia ii este dedicata si pe care il reprezinta, organizand unitar informatiile necesare unei bune cunoasteri a domeniului respectiv. COORDONAREA GENERALA a Colecției PRO LEGE este asigurata de consilier juridic Oliviu Craznic.  Așteptam sugestiile și propunerile dvs pe adresa prolege [at] universuljuridic.ro

Comanda online si vei beneficia de preturi avantajoase si livrare rapida in toata tara!

Notă:

  • Echipa Dango intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Brand

Magazin

Scroll to Top