Cum analizăm produsele

Nu testăm fizic produsele: criteriile, sursele și regulile după care facem topurile.

Pe scurt: nu cumpărăm și nu testăm fizic produsele. Le analizăm: comparăm parametrii tehnici din fișele producătorilor și citim recenziile cumpărătorilor din marile magazine online. Un produs intră în top doar dacă trece toate cele 4 filtre de mai jos.

  1. Potrivire cu nevoia. Pentru fiecare categorie stabilim 3–5 criterii măsurabile înainte să ne uităm la produse (de exemplu: capacitate, consum, zgomot, garanție, cost de întreținere). Criteriile apar în fiecare articol, la „Cum am ales”.
  2. Parametri tehnici și recenzii. Folosim fișa tehnică a producătorului și eticheta energetică, apoi recenziile cumpărătorilor din marile magazine online (eMAG, Altex, Flanco și altele). Din recenzii nu luăm doar nota medie: căutăm problemele care se repetă la mulți cumpărători. Când scriem ce laudă sau ce reclamă cumpărătorii, spunem și de unde e informația.
  3. Disponibilitate reală. Produsul trebuie să fie pe stoc la cel puțin un magazin din România. Prețul și stocul se verifică automat; data din „Ultima verificare” se schimbă doar când se schimbă efectiv prețul sau stocul.
  4. Fără conflict de interese. Comisionul diferă de la magazin la magazin, dar nu decide ordinea din top. Când același produs e la mai multe magazine, butonul principal poate duce la magazinul care ne plătește un comision mai mare; prețul afișat e întotdeauna al acelui magazin, iar ordinea din top nu se schimbă.

De ce nu testăm noi produsele

Un singur exemplar folosit câteva zile spune mai puțin decât sute de recenzii de la oameni care îl au de luni de zile. De aceea nu scriem nicăieri „testat de noi” și nu folosim poze care să sugereze asta.

Actualizări și corecturi

Revizuim fiecare top cel puțin o dată la 6 luni și imediat când un produs dispare din stoc sau apare un model nou important. Dacă găsești o greșeală, scrie-ne la contact@dango.ro; corectăm și notăm corectura la finalul articolului.